Când e urât afară, mă ia câte-un frison politic, mi se pune câte-un junghi activistic, mă taie câte-o inițiativă. Îmi organizez topurile pe umerașe, pantofii în dressing, cardurile pe culori în portofel, amenzile de parcare în ierbar. Și în timpul ăsta mă gândesc să înființez un partid. Am în cap numele – „Partidul Majoretelor”-, am și un slogan penetrant: „Intrați pe rând”, am și un draft de statut. Ideea asta m-a mai vizitat și altă dată, da’ n-a stat mult. Acum m-am decis. Le-am sunat pe fete (comitetul de inițiativă); au răspuns pozitiv. (Hai că încep să am și terminologie…). Am avut o ședință de analiză cu prietena mea cea mai bună, fostă stewardesă. Asta face cât Cozmâncă și Michi Șpagă la un loc. Că, de când s-a îngrășat, e prea urâtă ca să-și permită luxul să fie și proastă.
Ne lansăm într-un moment propice. În primul rând, fetele nu mai au angajament. Înainte mai ieșeau cu pămătuful la câte o competiție, la un eveniment. Azi, și când se deschide un mall, dau năvală pensionarii. În al doilea rând, fug pesediștii din pesede de parcă s-a dat startul în proba de boc, pardon – bob. Și, fiindcă n-are cine altcineva, jos îi așteaptă Grupul Independenților, cu mâna la chipiu. Las’ că ieșim noi să le oferim un loc bun. Și nici n-o să avem vreodată pretenția c-am fi independente.
Ar fi indicat să ne alegem și noi un președinte de onoare. Elena Udrea. O admirăm și o urmăm. Ne e ca o mamă ideologică. O să-i punem bustul în sediu. Va fi Iliescul nostru.
Normal că primim și fotbaliști. Mai ales. Ați observat că toți au un discurs politic foarte bun? Au ei talentu’ ăsta de-a se exprima convingător fără să spună nimic: balonul e rotund. Adică: situația e complexă și contradictorie. Fotbalul se joacă pe goluri. Adică: am realizat tot ce-a depins de noi, dar ne-a tras-o opoziția.
Despre politică s-a zis totdeauna că e o curvă. Așa o fi, dar – ca președintă de partid – remarc c-au făcut-o mai mereu amatorii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER